Conducători de club
Texte dedicate influenței majore pe care conducătorii de club o au în fotbalul din Liga 1
De ce niciun antrenor n-ar trebui să-și dea demisia
Foarte bune ideile lui Panduru de la Orange Sport legate de eroarea antrenorilor care-și dau demisia sub presiunea rezultatelor, a suporterilor sau a conducerii. Desigur, îl laud și pentru că am aceeași părere. De altfel, am exprimat această idee în mod repetat de-a lungul anilor, ultimele dăți în legătură cu
De ce Gică Popescu și alți analiști ai Ligii 1 sfidează realitatea când vine vorba de arbitraje
Cu cât o echipă are oficiali mai vocali, cu atât e mai probabil ca respectivul club să încerce să pună presiune pe arbitri. UTA a fost bătaie de joc a arbitrilor și abia etapa trecută a deschis gura
De ce televiziunile de sport ar trebui să renunțe la analiștii "sub acoperire" (angajați ai cluburilor)
Analiza Ligii 1 este viciată de analiștii care joacă rol dublu. Aceștia nu doar că nu sunt obiectivi, dar nici măcar n-au de ce să-și propună să fie
Cele 3 motive care duc la schimbări dese de antrenori în Liga 1
Lipsa aproape generală de valoare a conducătorilor și a unor antrenori, dar și relația dintre cele două bresle duce la această situație
De ce a retrogradat Dinamo
Căderea din Liga 1 a fost un eșec sportiv, nu financiar. Iuliu Mureșan este cel care a condus sportiv acest club în sezonul retrogradării
Cea mai slabă verigă din fotbalul românesc
Conducătorii de club sunt de departe cea mai slab pregătită brealsă din fotbalul nostru și principalii responsabili pentru subfinanțarea industriei