De ce militez pentru 18 echipe în Liga 1

După cum știi, nu-mi place sistemul cu play off și play out.

Dar acum nu mai e vorba de ce-mi place, e vorba de logică pentru produsul Liga 1.

Situația actuală este o anomalie.

Nimeni nu câștigă cu adevărat de pe urma acestui sistem cu doar 14 formații în Liga 1 și cu un mod de desfășurare greu de înțeles inclusiv de cluburi, nu doar de fani.

Toată lumea pierde câte ceva.

Pierd și televiziunile, pierd și cluburile de fotbal, pierde și publicul.

Unii pierd acel ceva mai rapid, alții mai lent, dar toată lumea pierde.

Astfel, a continua cu 14 echipe în Liga 1 și cu sistem de tip play off / play out este un soi de minciună.

O amânare a adevărului.

O autoamăgire.

Presa sportivă și-a dorit ani de zile asta – mai puține echipe-n Liga 1.

La începutul anilor 2000, cel mai influent ziar al vremii, ProSport, milita constant pentru reducerea numărului de echipe cu scopul de-a obține o concentrare a valorilor și de-a elimina conceptul de “echipe fără griji” – echipe care traficau puncte în funcție de diverse interese.

La vremea respectivă, ideea în sine mi s-a părut excelentă și consideram că președinții de club se opun tocmai pentru că se temeau de orice schimbare care ar fi tulburat ritmul hoțesc – leneș al campionatului.

Între timp, am ajuns să avem o primă ligă-n care se găsesc doar 14 echipe, iar sezonul se desfășoară după un sistem cu play off și play out.

Chiar dacă voi suna precum un președinte din perioada Cooperativei, cred sincer că avem prea puține formații în Liga 1 și voi explica pe ce-mi bazez această credință.

Nu s-au concentrat valorile, doar s-au redistribuit banii din drepturile TV

Una dintre principalele ținte vizate de reducerea numărului de echipe din Liga 1 este concentrarea valorilor.

Mai puține echipe – mai puține șanse de-a avea mâini moarte în campionat – mai multe meciuri disputate intens – spectacol crescut pentru public – câștig pentru televiziunile care plătesc bani buni să transmită meciurile.

Sună logic?

Absolut.

Totuși, nu e o logică prezentă și-n realitatea Ligii 1.

În ultimii ani, nu prea am avut o problemă majoră legată de diluarea valorii campionatului prin prezența unor formații atât de slabe încât să rușineze fotbalul.

În ultimul sezon cu 16 echipe și sistem clasic de desfășurare a competiției, 3 din cele 4 formații retrogradate au bătut campioana Steaua pe terenul său – Oțelul a făcut asta, Ceahlăul a făcut asta, Rapid a făcut asta.

Ce-nseamnă asta?

Înseamnă că diferența dintre cea mai bună echipă din Liga 1 și cele mai slabe n-a fost nici pe departe una uriașă, care să necesite o concentrare a valorilor prin reducerea numărului de echipe.

Dincolo de acest exemplu, e suficient să-ți aduci aminte cum a arătat acel sezon.

Ți s-a părut vreun moment că-n acel campionat a existat o așa mare diferență de valoare între cele care au retrogradat, inclusiv U Cluj, și cele care au rămas în prima Liga 1 astfel încât să se poată vorbi de un balast în coada clasamentului?

A, poți să spui că nivelul e scăzut în general, dar să spui că cele 4 echipe care au picat erau atât de slabe încât au fost în plus în acel campionat este o aberație contrazisă de rezultatele lor și de intensitatea luptei pentru evitarea retrogradării.

Banii în plus sunt degeaba. Mintea-n minus e problema

Oamenii vin și spun că sunt prea multe echipe în Liga 1 chiar și acum.

Că ar trebui să fie 12 echipe în loc de 14.

Poate chiar 10.

În mare, cel mai des aud că un număr cât mai scăzut de echipe ar fi necesar și pentru că nu există resursele financiare pentru existența a 16 echipe-n Liga 1.

De 18 echipe nu vorbește nimeni pentru că-i văzută din start drept o idee mai mult decât exagerată.

Marea problemă cluburilor nu este însă legată de lipsa banilor, ci de incapacitatea de-a se descurca mai bine cu banii pe care-i produc sau pe care ajung să-i aibă la dispoziție.

Simplu fapt că acum nu mai sunt 18 echipe sau 16, ci 14 nu înseamnă că cei rămași în joc își administrează mai bine cheltuielile, că-și plătesc la timp jucătorii, că se întind pe măsura unor bugete clare.

Nici pe departe.

Au votat să fie 14 echipe pentru ca fiecare dintre cei rămași să primească bani în plus din drepturile TV, dar acei bani în plus n-au schimbat absolut nimic.

Educația conducătorilor este aceeași – luăm niște bani din drepturile TV, ceva dacă reușim să vindem vreun jucător, ceva din bilete și ceva de la primărie.

Cu acești bani în minte și parțial în conturi, se fac promisiuni unor jucători.

Unii fotbaliști acceptă promisiunile, alții nu.

Din fericire pentru conducătorii care promit, sunt suficienți fotbaliști dornici să accepte orice scenariu de plată.

Începe sezonul, apar probleme de cash flow, se-ntârzie plățile și se ia-n calcul intrarea-n insolvență.

Dacă nu se ia-n calcul intrarea-n insolvență, se apelează la ideea plății jucătorilor din 3 în 3 luni.

Nu contează absolut deloc dacă în Liga 1 sunt 18 echipe sau 16 echipe sau 14 echipe sau doar 3 echipe.

Conducătorii gândesc la fel, se comportă la fel, speră la fel.

“Am acești bani, fac aceste promisiuni, sper să prindem locul cutare și să ne acoperim”.

Ți se pare s-a investit mai mult în centrele de copii și juniori ale formațiilor de la Liga 1 pentru că s-au distribuit mai mulți bani din drepturile TV?

Există un progresc calitativ ca urmare a distribuirii unei sume mai mari fiecărui club din Liga 1 pentru că sunt acum 14 echipe și nu 16 sau 18?

Ai văzut campanii de transferuri mai bine gândite pentru că au existat fonduri mai mari la dispoziție pentru așa ceva?

Pot continua cu-ntrebări retorice care să mă facă pe mine să par deștept la nesfârșit. Dacă ai răspunde la oricare dintre ele, ai spune “normal că nu”.

Banii chiar n-au fost vreodată problema principală, ci doar felul în care au fost administrați acești bani.

Dacă nu crezi, atunci îți pot spune rapid că Viitorul a cheltuit cam 4 milioane Euro sezonul acesta, un record financiar pentru ei, și au prins loc de Europa League.

Ce buget crezi că au avut Timișoara, Voluntari și Chiajna?

Mai mare sau mai mic decât al celor de la Viitorul?

La Timișoara, sezonul acesta a însemnat cheltuieli totale de aproximativ 5 milioane Euro.

Foarte probabil, echipa va retrograda.

Oamenii vor puține echipe pentru că urăsc comportamentul cluburilor

Când oamenii spun că ar trebui să fie cât mai puține echipe în Liga 1, impresia mea este că-și bazează de prea multe ori opinia pe chestiuni emoționale și prea puțin pe logică.

Când spun “chestiuni emoționale”, mă refer în primul rând la disprețul acumulat de-a lungul anilor față de comportamentul cluburilor, față de acțiunile acestora, față de atitudinile lor, față de rezultatele din cupele europene, față de felul în care-și tratează într-un final fanii.

E vorba de inclusiv de sila față de felul în care diverse cluburi și-au apărat șansele în competiție și de dorința de-a vedea eliminate personaje dubioase din fenomen.

Cumva, ideea de-a reduce numărul echipelor din Liga 1 echivalează pentru mulți cu ideea de-a reduce dimensiunile unei industrii bolnave.

Fanii fotbalului sunt atât de dezamăgiți de ceea ce-au văzut de-a lungul anilor încât nu mai cred în tratamente cu pastile, ci doar în intervenții chirurgicale care retează bucăți din corpul acestei industrii.

Avem o țară prea mare pentru un campionat atât de mic

România are aproximativ 20 milioane de locuitori în interiorul granițelor sale.

De asemenea, foarte important, suntem o țară cu dimensiuni medii spre mari în Europa / Uniunea Europeană.

Suprafața aceasta mare duce la situații în care regiuni întregi ajung să nu fie deloc reprezentate fotbalistic la nivel înalt sau măcar mediu. Prezența unei echipe de primă ligă într-o anume regiune produce efecte în fotbalul din întreaga zonă.

Nu vom mai avea situații fericite fotbalistic așa cum erau în trecut în județe precum Prahova, unde industria petrolului susținea existența unui număr impresionant de echipe desfășurate piramidal de la prima ligă până la „onoare”.

Acel model era natural pentru acele vremuri, dar de nereplicat acum. O speranță este ca tradiția acelor echipe să facă primăriile să le resusciteze sau măcar să le întrețină onest existența.

O altă speranță mai serioasă este însă ca fotbalul de primă ligă să aibă direcții corecte de dezvoltare.

Nu de alta, dar uneori baza fotbalului nu este reprezentată de eșaloanele inferioare, așa cum spune tradițional logica. Uneori baza fotbalului nostru este chiar prima ligă.

Un club de prima ligă își ramifică rădăcinile zonal. Existența sa influențează pozitiv tot ce crește sau există în jur.

Inclusiv situația actuală, cu obligativitatea de-a folosi jucători sub 21 ani în primul 11 duce la necesitatea de-a te preocupa să-ți crești juniorii, să ți-i plasezi să joace în ligile inferioare și să plătești cluburile care-ți oferă soluții pentru completarea lotului atunci când tu nu ai reușit să produci.

Dar chiar și fără această obligativitate, cel mai profitabil mod de a exista în fotbalul românesc pentru majoritatea cluburile este să devină producătoare de jucători.

Dacă tot ne place să preluăm modele de afară, hai să ne uităm mai atent la cele care au succes și să le considerăm repere.

Unii vor spune că mă contrazic – pe de o parte afirm iar și iar că fotbalul nostru trebuie să fie unul de producție, pe de altă parte spun să ne uităm la marile campionate când vrem să reproducem modele.

Nu mă contrazic.

Marile campionate produc foarte mulți fotbaliști. Nu te lăsa amăgit de concepția că forțele financiare cumpără jucători și atât.

Marile echipe ale Europei cumpără jucători, dar și produc jucători. Produc direct jucători în academiile lor, iar o bună parte dintre aceșia merg apoi la restul formațiilor din campionatul respectiv în caz că nu reușesc să se impună la echipa care i-a format.

De asemenea, aceste echipe produc indirect jucători prin faptul că de multe ori achiziționează fotbaliști de la alte formații din campionat, deci le finanțează interesat activitatea de producție de jucători.

Belgia nu este un model pentru noi în ceea ce privește forma de organizare a campionatului. Pentru așa ceva ne putem uita la campionatele mari ale Europei. Belgia ne poate fi model pentru cum să ne creștem fotbaliștii și cum să ne organizăm cluburile.

Televiziunile se mint singure când insistă pentru acest sistem

În toată această poveste, cea mai mare putere par să o dețină companiile care au achiziționat drepturile TV pentru transmiterea Ligii 1.

Companiile de telecom. Cabliștii. Televiziunile.

De ce spun că doar par să dețină această putere?

Pentru că puterea înseamnă impunere de voință.

Este voința televiziunilor să avem 14 echipe în Liga 1 și campionatul să se desfășoare după acest model cu play off și play out.

Problema este că televiziunile nu reușesc să producă mai mult decât cheltuiesc pentru acest contrac (aprox. 33 milioane Euro / sezon + costurile de transmisie / producție ale meciurilor)

De asta spun că televiziunile au doar aparent puterea. Dacă scopul lor ar fi acela de-a pierde bani, ar avea puterea în realitate.

Dar scopul lor este să facă profit, așa că puterea lor se reduce la a impune cum să se desfășoare acțiunea în urma căreia pierd banii acționarilor.

De ce plătesc atât de mult?

În niciun caz penru că fotbalul românesc valorează atât. Sunt printre cei care cred că avem un fotbal ok raportat la cât de finanțat este, dar nu am de gând să bat câmpii.

Am spus-o și o mai repet, această sumă imensă este plătită pentru că-n piața de cablu / telecom există o situație ciudată, care produce nu doar concurență, ci și teamă.

Teama că un concurent ar putea deține acele drepturi și ar beneficia astfel brusc de o poziție super avantajoasă.

Concurenții și personajele care se tem sunt RCS&RDS și Telekom. Cine mai apare în tablou poate influența lucrurile, dar sunt jucători mărunți din perspectiva riscurile financiare pe care și le asumă.

Bani buni pierd Digi Sport (RCS&RDS) și Telekom.

Acum, ce trebuie tu să știi este că atunci când au dorit această reducere a numărului de echipe și trecerea la acest tip de desfășurare a campionatului, televiziunile au vrut să câștige bani.

Problema lor este însă că oamenii care au gândit asta au o calitate și două defecte majore.

Defectul numărul 1 al celor care au avut această idee de-a reduce numărul de echipe și se a trece la un campionat cu play off și play out este că nu se pricep la fotbal.

Dacă s-ar fi priceput, ar fi știut niște principii de bază a felului în care se formează și se alimentează interesul consumatorului de fotbal.

Printre aceste principii este și testul bezelei.

Pentru cei nepasionați de psihologiei, testul bezelei este o cercetare faimoasă făcută în 1972.

Concret, lucrurile arătau așa: pui o bezea în fața unui copil și îi spui că va primi încă una dacă în următoarele 15 minute se abține să o mănânce pe prima.

Studiul a indicat că acei copii care au reușit să aștepte un sfert de oră fără să se înfrupte din bezea au reușit ulterior în viață bazându-se tocmai pe capacitatea de-a-și controla impulsurile și de-a întârzia recompenesele pentru efortul lor.

LPF și cluburile au fost precum copiii din acest test.

Adică au avut în față bezeaua și au mâncat-o fără să mai aștepte acele 15 minute. Adică fără să se gândească care este efectul pe termen mediu și lung asupra produsului pe care ei vor să-l tot vândă.

De ce s-au repezit așa?

În primul rând pentru că le era foame.

În al doilea rând, pentru că niciodată n-au avut vreun plan de dezvoltare pe termen lung. Așa că au preferat să mănânce ce au în față pentru că nu se știe când mai apare ceva atât de generos.

Așa cum eu știu că televiziunile au plătit mai mult decât era cazul pentru meciurile din Liga 1, așa cum și televiziunile știu c-au plătit mai mult decât era cazul, ar trebui ca și cluburile să știe acest lucru.

Părerea mea este că prin conducerile cluburilor există inclusiv indivizi care cred că ceea ce au primit li se cuvine pentru simplu fapt că formațiile lor există. Și că vor primi în continuare atât timp cât vor continua să existe.

În toți acești ani în care fotbalul din Liga 1 a fost finanțat de un contract incredibil de generos raportat la ceea ce oferă cluburile, nu am văzut pe cineva preocupat de această vulnerabilitate.

Pentru că ceea ce unii văd ca fiind o pleașcă pentru cluburi, eu o văd ca pe o mare vulnerabilitate – să depinzi într-o măsură atât de mare de banii dintr-un contract supra evaluat.

O simplă schimbare pe piața de telecom poate duce la dispariția acestor bani și la situația în care cluburile să piardă, în medie, aproximativ 50% din buget.

În fine, această conștientizare a riscului pe care și-l asumă ar trebui să facă LPF și cluburile să se concentreze pe cele mai importante obiective firești penru fotbalul nostru – producția de jucători și aducerea publicului în tribune.

Pentru a îndeplini aceste două obiective e nevoie inclusiv de creșterea numărului de echipe de la 14 la 18 și includerea de noi orașe / regiuni fotbalistice în Liga 1.

De asemenea, tot pentru creșterea interesului față de fotbalul intern e important să se revină la un sistem clasic de desfășurare a campionatului.

La un sistem ușor de înțeles și ușor de urmărit chiar și de la televizor.