De ce nu-mi place sistemul cu play off și play out

Mai bine de 10 ani, presa sportivă a tot scris despre necesitatea reducerii numărului de echipe în Liga 1 la vreo 14 – 16 echipe, poate chiar 12 într-un caz extrem.

Totul dintr-un considerent simplu – nu am avea suficientă valoare concentrată la nivelul primei divizii.

Prea multe echipe slabe ajung să joace la un nivel prea înalt, prea multe echipe mediocre ajung să doarmă în campionat după ce se asigură c-au scăpat de retrogradare.

Apoi, a apărut ideea de-a avea și mai puțin de 16 formații în Liga 1, iar sistemul competițional să presupună play off și play out.

Parcă aud râsul domnului Dragomir cum gâlgâie ușor în gâtlejul care a născut atâtea reacții tâmpite:

Vă dați seama? Am avea 4 derby-uri Dinamo – Steaua într-un an!

Îmi dau seama.

Dacă Steaua și Dinamo se întâlnesc de 4 ori într-un sezon, atunci se pierde mult tocmai din interesul față de acest meci.

Din anticipare.

Din forța rarității.

Devine ceva obișnuit, ceva ce îți poți permite ușor să ratezi pentru că oricum va „veni” repede din nou.

Nu mai vorbesc de situația în care două echipe s-ar întâlni și-n Cupa României, în meciuri tur-retur. S-ar ajunge așa la 6 meciuri pe sezon.

Glumind serios, ar trebui să luăm exemplul relației dintre icrele negre și Michael Jordan.

Omul susținea că-i plac atât de mult încât ar mânca icre negre de câteva ori pe zi.

Nu o face însă.

Nu o face deși și-ar permite lucrul acesta.

Pur și simplu îi este teamă că nu va mai avea nici un fior de plăcere gastronomică dacă ar avea oricând la dispoziție acest produs.

Așa că se abține și mănâncă icre negre doar de câteva ori pe an.

Oricât de deplasat ar putea să pară, anumite meciuri din Liga 1 sunt pentru suporteri precum icrele negre pentru Michael Jordan: o delicatesă care ar trebui bine dozată pentru a-și păstra savoarea.

Prin urmare, poate pe termen scurt toată lumea ar fi încântată: suporterii, televiziunile, cluburile.

Pe termen lung, modelul de urmat este cel din campioantele cu fotbal adevărat.

Adică reguli clare, comisii independente și responsabile, arbitri în primul rând cinstiți, apoi valoroși, obligativitatea de-a finața propriul centru de copii și juniori cu sume decente.

Înțeleg dorința televiziunilor de-a-și recupera investiția cât mai repede și teama lor că e posibil să nu reușească acest lucru.

Pe de altă parte, LPF și cluburile trebuie să înțeleagă că în calitate de proprietari ai produsului numit Liga 1 sunt pe termen lung în acest joc.

Deci ar trebui să-și protejeze bunul inclusiv prin decizii care să-l ferească de depreciere, așa cum o face acest sistem de organizare a campionatului.