Mergi la conținut

Cel mai important obiectiv pentru cluburi și LPF

Aducerea de spectatori în tribune ar trebui să fie prioritate absolută pentru cluburile din Liga 1 dacă vrem să avem din nou un fotbal care să conteze

Stefan Beldie
Stefan Beldie
6 min timp de citire
De ce prezența fanilor pe stadioane e cel mai important lucru în Liga 1

Dacă te-ai întrebat vreodată care-i cel mai important lucru în fotbal, e posibil să ajungi la răspunsuri greșite.

Nu din vina ta, ci din vina celor care nu fac aproape nimic ca răspunsul să fie evident pentru toată lumea.

Prin urmare, poți face eroarea de-a simplifica și să spui că banii sunt cei mai importanți în fotbal.

Parțial, chiar ai avea dreptate.

Adică, banii sunt foarte importanți și, la un moment dat, pot fi chiar cei mai importanți pentru un club – vezi cazurile în care insolvența ajunge să devină faliment.

Dacă totuși ești mai romantic în aprecieri, vei fi tentat să spui că suporterii sunt cei mai importanți.

Iarăși ai avea dreptate parțial pentru că și aceștia ajung în diverse situații să dețină locul fruntaș într-o ierarhie a importanței în fotbal.

Totuși, fără a filozofa prea mult, cel mai important lucru din fotbal sunt oamenii care vin pe stadion să vadă meciurile din tot felul de rațiuni – că țin cu o echipă sau că le place jocul sau că psihanalitic vorbind se scaldă în niște proiecții care… am glumit, nu vreau să mă duc așa de departe.

Ce e de reținut este că nu mă refer aici la cei care se uită la meci din fața televizorului. Și ei sunt importanți, dar nu-n primă fază.

Nu mă refer nici la cei care spun că țin cu Steaua pentru că e singurul nume de echipă pe care-l cunosc și-l pot asocia rapid cu succesul, iar ei nu ar suporta vreodată alt tip de asociere.

Mă refer strict la cel care vine pe stadion.

De ce e atât de important omul care vine pe stadion

Cei care vin pe stadion fac fotbalul să fie fotbal.

Imaginează-ți un moment cum ar arăta acest joc fără oameni în tribune.

Nu e greu să faci exercițiul acesta, se-ntâmplă asta când vreo sancțiune primită de echipa gazdă face ca partida să se joace fără public. S-a întâmplat și în pandemie.

De asemenea, vezi situații oarecum asemănătoare în cazul meciurilor echipelor care n-au capacitatea de-a aduce la stadion decât rudele fotbaliștilor.

Gen Pandurii când jucau la Severin.

Ideea este că atunci când nu sunt spectatori, nivelul spectacolului scade al naibii de mult.

Uneori, e o scădere obiectivă pentru că fotbaliștii pur și simplu sunt oameni și manifestările lor în lipsa unui public sunt diferite.

Alteori, e o scădere subiectivă.

Adică InStat poate să-ți spună că jocul a fost bogat în evenimente, că s-au marcat goluri, că s-a tras mult la poartă, că au fost răsturnări de scor bla-bla.

Totuși, dacă n-a existat nicio emoție în tribună, emoție care apoi să alimenteze suplimentar jucătorii și care-ntr-un final să-i facă inclusiv pe clienții principali ai televiziunilor să aibă satisfacția c-au urmărit un meci bun, vei crede c-ai văzut un meci banal.

Oamenii din tribune influențează fotbalul mai mult decât îți poți închipui.

Spre deosebire de cei care-s activi pe Facebook sau Twitter sau în zonele de comentarii ale site-urilor de sport, oamenii din tribună reprezintă cel mai rapid și mai direct stimul pentru fotbaliști, antrenori, conducători de club etc.

Din păcate, în fotbalul nostru există foarte puține cluburi care fac niște eforturi concrete de-a aduce oamenii în tribune, iar dintre acestea mă-ndoiesc să fie prea multe care să și înțeleagă de ce important efortul lor.

Și, tot din păcate, cererea fanilor lui Dinamo de-a vedea meciurile programate la ore rezonabile și, eventual, doar în week-end, va fi cu greu onorată.

De ce nu le pasă televiziunilor de spectatorii din tribune

Să ne înțelegem: sunt plătit de Digi Sport pentru aparițiile mele în emisiunile lor. Asta înseamnă multe lucruri, dar nicidecum faptul că cei de la Digi controlează în vreun fel opiniile mele.

Acum… Motivul pentru care televiziunilor care transmit meciurile nu sunt interesate practic (nu declarativ) de prezența unui număr cât mai mare de spectatori în tribune ține de ceea ce eu numesc „viteza banilor”.

Viteza banilor este o metaforă pe care o folosesc pentru a descrie situațiile în care cineva face o investiție majoră și are nevoie de recuperarea ei cât mai rapidă.

Digi Sport (RCS – RDS) și Telekom Sport (Telekom) au investit o sumă uriașă pentru transmiterea acestor meciuri din Liga 1. De asemenea, aceste companii au investit sume uriașe și pentru transmiterea altor competiții sportive.

Presiunea asupra lor este una imensă în fiecare clipă trecută din momentul semnării contractelor de cumpărarea a drepturilor și până la finalizarea acelor contracte. Mai ales că-n cazul contractului pentru Liga 1 pierd bani oricât ar coafa rezultatele numindu-le cheltuieli de marketing.

Prin urmare, televiziunile sunt interesate în mod real de ora de transmitere a meciurilor din Liga 1, doar că nu au același interes imediat precum cei care merg pe stadion.

Ele vor ore care să le permită să transmită tot ceea ce au de transmis și controlează ceea ce pot controla – orele de transmitere din Liga 1, nu orele de transmitere din campionatele Spaniei, Italiei, Angliei etc.

Televiziunile pierd sume mari de bani din rațiuni pe care le-am explicat aici. Să le ceri să piardă niște sume suplimentare pentru un obiectiv de care ele s-ar putea să nu se bucure ar fi privit ca o glumă proastă.

De ce spun asta?

Pentru că televiziunile sunt parteneri în această afacere doar atât timp cât au contract de transmitere a meciurilor. Când nu mai au contract, nu mai pot beneficia de efectul stadioanelor pline.

Așa că ar trebui să piardă bani acum pentru un obiectiv ce necesită timp până ajunge să fie îndeplinit și să accepte riscul de-a fi sărite din contract la vremea respectivă.

Televiziunile nu au timp, toleranță la risc și bani suplimentari de pierdut ca să le pese de o acțiune de-aducere a publicului pe stadion inclusiv prin programarea meciurilor în zile (week-end) și la ore rezonabile (20:00).

De ce nu-i pasă Ligii Profesioniste de Fotbal de spectatorii din tribune

Liga este o organizație a cluburilor.

Care cluburi sunt deținătoarele produsului numit fotbal.

Deși la Ligă există oameni care-n mod clar și-ar dori să vadă cât mai mulți oameni în tribună și care ar înțelege destul de probabil de ce sunt atât de importanți spectatorii pe un stadion, asta nu-i suficient.

Ar trebui ca lucrul acesta să fie înțeles și de cluburi, or cluburile, așa cum am spus mai sus, nu fac aproape nimic în direcția aceasta.

Și-n cazurile fericite în care fac, o fac pentru că au văzut c-așa se face pe-afară, neștiind foarte limpede de ce așa se face pe afară.

Problema cu LPF și cluburile este că nu-și apară și nu-și cresc produsul în privințe cu adevărat importante.

De ce nu-și apără produsul?

În mod paradoxal, nu fac nimic pentru produsul numit fotbal pentru că primesc deja mult mai mult pentru drepturile TV decât merită acestea.

Știu, vei zice că atât timp cât televiziunile plătesc această sumă uriașă (27 mil. Euro + TVA / sezon), înseamnă că atât valorează aceste drepturi.

Asta este iarăși o simplificare oarbă – acest contract este atât de bănos pentru cluburi doar pentru că-n piața de telecom există o concurență intensă între RCS – RDS și Telekom.

Prin urmare, ce se plătește nu are legătură cu produsul fotbal în sine, ci cu frica cabliștilor de-a nu pierde abonați în cazul în care nu iau aceste drepturi.

Prin urmare, dacă obțin atâția bani nefăcând nimic sau chiar făcând prostii (acele acțiuni care-i scârbesc pe oameni și-i fac să stea departe de stadion), de ce s-ar complica LPF și cluburile?

De ce te-ai duce peste televiziuni și le-ai cere în următorul contract zile și ore rezonabile pentru transmisiuni, zile și ore care să aducă oameni pe stadion?

E foarte greu să faci asta în condițiile actuale.

Totuși, după părerea mea, acest contract reprezintă inclusiv o uriașă vulnerabilitate pentru fotbalul nostru tocmai pentru că se datorează unor condiții externe fotbalului, unor condiții care țin de piața telecom, nu de produsul fotbal în sine.

Prin urmare, cel mai bun lucru pe care LPF și cluburile îl pot face în acest moment este să-nceapă să-și facă produsul să fie interesant pentru caracteristicile sale, nu pentru că există niște frici probabil iraționale în zona cabliștilor.

De asta, dar și din rațiuni de logică fotbalistică, au nevoie de oameni pe stadion mai mult decât orice altceva.

Stefan Beldie Twitter

Ziarist sportiv interesat de fotbalul românesc și dezinteresat de prietenii cu oameni de fotbal, case de pariuri etc. În acest moment, am două colaborări în presa sportivă - iAM Sport și Digi Sport.


Postări asemănătoare

Doar dacă ești abonat Public

Șucu e pe punctul să descopere ceva interesant legat de fotbalul românesc... Sau nu.

De câte ori văd imagini cu Dan Șucu nelămurit de evoluțiile Rapidului, de atâtea ori îmi vine în minte o situație pe care acesta a trăit-o acum mulți ani, pe la începuturile afacerilor sale cu mobilă. Mai exact, pe când a cumpărat o fabrică de mobilă de la stat, parcă

Dan Șucu după un meci pierdut de Rapid cu Petrolul.
Doar dacă ești abonat Public

De ce Digi Sport ar trebui să-i aducă pe Ion Crăciunescu și pe Marius Avram în aceeași emisiune

Zilele trecute, Ion Crăciunescu și-a exprimat în direct o nemulțumire legată de statutul său la Digi Sport. Mai exact, legat de ceea ce percepe dânsul despre acest statut. Și a făcut-o atingând și o problemă care probabil exista de mai multă vreme în mintea sa - faptul că Digi Sport

Conflictul Ion Crăciunescu - Marius Avram
Doar dacă ești abonat Public

Varga greșește dacă-l dă afară pe Mandorlini de la CFR Cluj

Zvonurile sunt mai vechi, dar s-au întețit după fiecare dintre ultimele 3 meciuri în care CFR Cluj nu a câștigat. De fiecare dată, apare ideea că Varga nu are răbdare și confirmarea analiștilor că-i firesc să nu aibă răbdare raportat la ce sume a investit. Ambele chestiuni sunt adevărate. Dar

Andrea Mandorlini a făcut echipa CFR-ului să joace chiar dacă a pierdut foarte mulți jucători.