Mergi la conținut

Cea mai slabă verigă din fotbalul românesc

Conducătorii de club sunt de departe cea mai slab pregătită brealsă din fotbalul nostru și principalii responsabili pentru subfinanțarea industriei

Stefan Beldie
Stefan Beldie
2 min timp de citire
De ce conducătorii de club sunt veriga slabă în fotbalul românesc

Acum un an, scriam despre 7 trenduri care vor marca fotbalul românesc în 2013.

Am avut dreptate în majoritatea cazurilor, cu o excepție evidentă. Spuneam acolo că acei conducători care-și căpușează clubul vor avea probleme.

În continuare, conducătorii de club reprezintă de departe cea mai slabă verigă din fotbalul românesc.

Mă refer în primul rând la vârful organigramelor, la președinții de club, la directorii generali, la conducerile executive.

La oamenii care ar trebui să gândească strategiile cluburilor și să aibă puterea de-a influența apoi finanțatorul să le urmeze.

La oamenii care ar trebui să creeze toată structura necesară pentru finanțarea clubului dincolo de contractul negociat de Dragomir cu televiziunile, dincolo de finanțarea mascată și politică venită de la Primării, dincolo de banii patronului.

De-asemenea, mă refer la cei care se dovedesc de atâtea ori incapabili să aleagă un antrenor potrivit pentru clubul lor. Unul care să reziste mai mult de câteva etape pe bancă și care să performeze profesional.

Mă refer la cei care n-au capacitatea de-a-și educa patronii să înțeleagă că fotbalul e mai mult decât o afacere pe care o conduci imitând principiile speculei imobiliare. Iar un club are nevoie de-o organigramă mai stufoasă decât cea a unui trader de energie.

Repet, omul cu bani poate fi în toate felurile, datoria ta de specialist în domeniu este să-l educi, să se vadă măcar dupa 5 ani petrecuți în fotbal c-a învățat ceva de la tine, nu doar de pe urma suferinței din conturi.

Și-n fine, vin cei care nu știu sau nu pot să-și educe fotbaliștii, antrenorii, subordonații pentru o relație deșteaptă cu fanii, prin intermediul presei.

Aparent, eu vorbesc aici de câteva categorii de conducători. În realitate, caracteristicile de mai sus se combină într-o singură mare categorie – conducătorul de club, indiferent de nivelul competiției în care activează.

Prin urmare, nu avem probleme uriașe legate de juniori, de capacitățile antrenorilor, de forța financiară a patronilor, de lipsa sprijinului politic.

Avem în schimb o lipsă majoră de pregătire și cunoaștere la nivelul conducătorilor de club. Poate acum 10 – 15 ani, această lipsă nu era atât de mare. Cerințele postului erau oarecum diferite, așteptările erau diferite.

Astăzi însă, dacă te bazezi doar pe banii patronului și pe banii de la Primărie, n-ai nicio treabă cu managementul unui club de fotbal. Ești cel mult un executant de buget, dar nu un creator de buget.

Ești șeful unui centru de cost și atât.

Stefan Beldie Twitter

Ziarist sportiv interesat de fotbalul românesc și dezinteresat de prietenii cu oameni de fotbal, case de pariuri etc. În acest moment, am două colaborări în presa sportivă - iAM Sport și Digi Sport.


Postări asemănătoare

Doar dacă ești abonat Public

Șucu e pe punctul să descopere ceva interesant legat de fotbalul românesc... Sau nu.

De câte ori văd imagini cu Dan Șucu nelămurit de evoluțiile Rapidului, de atâtea ori îmi vine în minte o situație pe care acesta a trăit-o acum mulți ani, pe la începuturile afacerilor sale cu mobilă. Mai exact, pe când a cumpărat o fabrică de mobilă de la stat, parcă

Dan Șucu după un meci pierdut de Rapid cu Petrolul.
Doar dacă ești abonat Public

De ce Digi Sport ar trebui să-i aducă pe Ion Crăciunescu și pe Marius Avram în aceeași emisiune

Zilele trecute, Ion Crăciunescu și-a exprimat în direct o nemulțumire legată de statutul său la Digi Sport. Mai exact, legat de ceea ce percepe dânsul despre acest statut. Și a făcut-o atingând și o problemă care probabil exista de mai multă vreme în mintea sa - faptul că Digi Sport

Conflictul Ion Crăciunescu - Marius Avram
Doar dacă ești abonat Public

Varga greșește dacă-l dă afară pe Mandorlini de la CFR Cluj

Zvonurile sunt mai vechi, dar s-au întețit după fiecare dintre ultimele 3 meciuri în care CFR Cluj nu a câștigat. De fiecare dată, apare ideea că Varga nu are răbdare și confirmarea analiștilor că-i firesc să nu aibă răbdare raportat la ce sume a investit. Ambele chestiuni sunt adevărate. Dar

Andrea Mandorlini a făcut echipa CFR-ului să joace chiar dacă a pierdut foarte mulți jucători.