Un sfat pentru colegii din presa sportivă - vă rog să fiți discreți când vine vorba de interesele industriei pariurilor

Povestea este simplă - în goana statului după încasări de la privați, a apărut și ideea de creștere a impozitării câștigurilor din jocuri de noroc de la 3% la 10%.

Doar că-n ședința de vinerea trecută, Guvernul a decis ca această creștere să fie una mult mai mică - până la 4%.

Automat, au apărut nemulțumiri în rândul celor care văd această atitudine blândă a Executivului drept efectul uriașei forțe de influență a industriei jocurilor de noroc asupra a orice mișcă în societatea noastră și nu numai - de la politicieni la ziariști.

Plus că întregul context este de o asemenea natură încât se fac ușor tot felul de comparații care până la un punct par logice - “mamele aflate în concediu pentru creșterea copiilor sunt obligate să plătească de acum CASS din indemnizație, iar ăștia care îmbolnăvesc România cu pariurile vor să scape”.

Nu mai vorbesc de revolta care apare când presa încearcă să explice de ce nu e bine cei mai iubiți clienți ai lor - casele de pariuri - să fie protejați în astfel de momente.â

Fanatik se face de râs

Da, au apărut deja articole nemarcate drept publicitate sau măcar PR în care ziariști nesemnați se dau de ceasul morții că industria pariurilor va fi pusă la pământ de lăcomia statului.

Mă refer aici la Fanatik, care par cei mai de sensibili în fața tragediei.

Auzi titluri la ei:

Cutremur: Superbet, principalul sponsor al sportului românesc, se retrage! Exclusiv

sau

Statul român impune „taxa pe pierdere”! Articol-manifest despre ipocrizia fiscală și cum profită statul de suferința celor vulnerabili, fără să ajute cu nimic

E amuzant pe de o parte, chiar penibil pe alocuri, doar că datele din cele două articole nu bat câmpii. Adică, e adevărat că apare un risc de creștere a orientării jucătorilor spre site-urile de gaming pe care autoritățile nu au capacitatea de-a le “vămui”.

Și e adevărat că Superbet varsă cei mai mulți bani privați în sportul românesc.

Dar mai varsă undeva bani...

În presa sportivă.

Așa că presa sportivă în general are zero credibilitate în toată povestea.

Nu spun că fac ceva ilegal, spun doar că-i penibil să aperi editorial cauza unuia care îți dă bani. Dacă ți-a dat bani, automat că obiectivitatea ta are de suferit. A, poate în ciuda faptului că te-au plătit în baza unui contract absolut onest desfășurat, tu îți dai silința să fii corect.

Doar că obiectivitatea nu este doar ce faci cu adevărat, ci și ceea ce se percepe că faci. Deci oamenii nu vor avea încredere în tine că tu acționezi onest editorial în relație cu subiecte care afectează interesele caselor de pariuri.

Este ca și cum Mihai Stoica, plătit de Becali, s-ar duce în emisiunile de la Prima Sport ca să fie obiectiv. În primul rând, nici nu-și propune asta, iar în al doilea rând niciun fan zdravăn la cap, inclusiv al FCSB, nu crede că Mihai Stoica e obiectiv în acele emisiuni.

Acesta e motivul pentru care spun că Fanatik se face de râs în această poveste și acesta este motivul pentru care absolut orice “organ de presă sportivă” care încasează de altfel onest din banii industriei de gaming se va face de râs dacă deschide gura pe tema agresivității statului în relație cu casele de pariuri și nu numai.

De ce eu nu sunt penibil când spun că statul suprataxează aiurea industria jocurilor de noroc

În presa sportivă, există însă și excepții.

Adică eu.

Cu modestia arhicunoscută, am puterea să recunosc că sunt foarte probabil singurul ziarist care nu doar că nu are nicio relație de colaborarea cu casele de pariuri, dar am fost cel care nu a cedat în fața aberației cu “SuperLiga”.

Adică, spre deosebire de colegi de breaslă interesați sau doar neatenți, nu am folosit sintagma SuperLiga pentru a denumi competiția oficial numită Liga 1.

Ciudat este că ai mei colegi nu foloseau denumirea de marketing a competiției când alte case de pariuri își asociau imaginea cu aceasta în trecut, doar pentru Superbet s-a făcut acest efort. Dacă ar fi să-i parafrazez pe cei de la Fanatik, e firesc, doar e vorba de principalul sponsor al presei sportive.

Deci n-am luat bani de la casele de pariuri și am râs de sintagma SuperLiga așa cum e firesc să râzi când ești un om liber la minte și vorbe.

Mai mult, știi care-i culmea?

Tot eu sunt printre foarte puținii (probabil singurul) ziarist din presa sportivă care de ani de zile insist că avem un fotbal decent raportat la nivelul investițiilor. Nu m-ai văzut vreodată prin emisiuni fiind leneș și spunând chestia pe care o spun mulți dintre cei care nu se uită la meciurile despre care vorbesc - “meci slab, de neprivit, bla-bla”.

Deci în ciuda faptului că sunt un susținător al fotbalului nostru și discut cu decență despre eforturile din interiorul fenomenului, totuși consider penibilă folosirea editorială (deci nu de marketing) a sintagmei SuperLiga.

Iar cei care sunt scârbiți de fotbalul românesc, care sunt dezamăgiți în fiecare emisiune de nivelul acestuia n-au nicio problemă să o folosească.

Ipocrizie?

Maximă!

De ce sunt total împotriva suprataxării industriei jocurilor de noroc

Motivul este banal - cred în liberalism și am un dispreț evident față de socialism în gneral, dar mai ales față de cel românesc. Prin urmare, ca să fiu sofisticat, îmi repugnă orice încercare a statului de-a se înfrupta fără "merite" din banii oricărei industrii, nu doar din cei ai industriei de gaming.

Iar statul nu are vreodată merite, e doar un construct al cărui principal rol este să se autoîntrețină, iar abia în secundar e vorba de interesul cetățenilor săi.

Mai mult, deși nu am jucat decât de două ori în viața mea la paruri, ultima dată acum mai bine de 20 ani, cred că idei din categoria "să interzicem pariurile" sau altele asemănătoare sunt furt de libertate individuală.

Mă refer la libertatea majorului de-a alege ce vrea să facă cu banii săi.

Mulți nu ne dăm seama cât de mult s-au restrâns libertățile noastre pentru că privim totul ca pe un firesc al vremurilor - de exemplu, mă fascinează cât de mulți acceptă ideea ca o grămadă de informații despre ei să fie la dispoziția statului sub pretextul tâmp că n-au nimic de ascuns.

Sau cât de ușor ne îndreptăm spre eliminarea cash-ului din economie sub pretextul eliminării evaziunii.

În fine, statul e liber să intervină cu finanțări pentru programe de protejare a tinerilor față de orice flagel social sesizează că a căpătat amploare. Ca de obicei, banii investiți în educație reală sunt poate singurii bani pe care statul poate spune că-i investește cu cap.

În rest, lucrurile rămân cum am spus - denumirea SuperLiga e comic-penibilă și e firesc să te amuzi pe seama acesteia, colegii de breaslă care mor de grija industriei pariurilor în zona editorială se fac de râs, iar statul rămâne același prostovan abuziv care când trece pe lângă privați le fură câte ceva.