CameraVAR.ro

Varga greșește dacă-l dă afară pe Mandorlini de la CFR Cluj

Italianul Mandorlini a avut rezultate decente raportat la problemele masive de lot de la CFR Cluj

Zvonurile sunt mai vechi, dar s-au întețit după fiecare dintre ultimele 3 meciuri în care CFR Cluj nu a câștigat.

De fiecare dată, apare ideea că Varga nu are răbdare și confirmarea analiștilor că-i firesc să nu aibă răbdare raportat la ce sume a investit.

Ambele chestiuni sunt adevărate.

Dar cei care comentează situația pierd din vedere două aspecte foarte importante.

Importante și legate între ele.

Sub conducerea lui Balaj, clubul a început în sfârșit să aibă echilibru financiar. Unii spun că e fotbal, nu contabilitate și că degeaba te echilibrezi dacă nu contezi.

Habar n-au ce vorbesc.

Ca să ai fotbal, trebuie să ai bani.

Și ca să ai fotbal care să conteze, trebuie să ai bani care să conteze.

Adică bani bine administrați.

Balaj s-a descurcat excelent de la venirea sa și duce clubul spre un scenariu în care banii nu trebuie să fie incredibil de mulți pentru nivelul Ligii 1 ca fotbalul lui CFR să conteze din nou.

Al doilea aspect important este ce a reușit Mandorlini pe bancă.

CFR este o echipă nebăgată în seamă raportat la reușitele sale doar pentru că nu-i Steaua sau Dinamo.

Sau parțial Rapid.

Sau măcar Craiova.

Este cea mai submediatizată echipă din istoria fotbalului nostru comparativ cu performanțele sale.

Sigur, ai putea crede că asta e explicabil prin prisma faptului că n-au la fel de mulți suporteri precum echipele menționate mai sus.

Și ai avea dreptate, dar doar parțial.

În mod real, presa sportivă are o problemă de reflexe când vine vorba de CFR Cluj.

De asta, pentru mulți nu există dimensiuni reale a ceea ce a reușit Mandorlini să facă sezonul acesta într-un context cu totul aparte.

A luat echipa de la Petrescu după ce acesta a încadrat-o în niște idei de joc și în niște repere tactice care păreau lipite pentru totdeauna de jucători.

Apoi, s-a confruntat cu pierderea de jucători și a fost nevoit să aducă înlocuitori fără nume sau cu statut neclar la momentul aducerii.

Totul într-un timp foarte, foarte scurt.

Apoi, s-a descurcat excelent în cupele europene.

Apoi, a jucat foarte bine în campionat.

De altfel, nu doar că a jucat bine în campionat și a produs un număr respectabil de puncte pentru o echipă care a trecut prin asemenea transformări, dar a prestat un fotbal cum CFR nu a mai arătat de mulți ani.

Mandorlini e un antrenor remarcabil pentru nivelul fotbalului nostru.

Nu e doar un italian care, ca absolut toți italienii veniți la noi (cu excepția Giuseppe Giannini la FC Arges), reușește instant să pună echipa pe picioare.

E un antrenor care ridică nivelul fotbalului nostru prin ceea ce produce cu echipa sa din orice perspectivă fotbalistică ai privi lucrurile.

De asta, să-l demiți acum înseamnă că ori nu te pricepi la fotbal, ori n-ai răbdare să te pricepi la fotbal.

Mai mult, înseamnă să pierzi unul dintre marile tale atuuri în lupta cu FCSB.

Cam atât.