Apologia limbajului primitiv al domnului Becali
Am observat un soi de dezgust neobișnuit legat de faptul că Becali își numește angajații slujitori. Și că lansează butade din acestea arhaice :
“Să facă slujire dacă primește salariu...”.
Nu știu de ce-i irită pe unii astfel de exprimări.
Acum, nu toți pot fi colegi cu patronul, cum se-ntâmplă măcar la nivel de exprimare la Craiova domnului Rotaru. Unii mai sunt și angajați, nu?
Plus că slujitor sună cumva mai viu decât angajat.
Slujitor are mai mult spirit, angajat are mai mult corporatism.
Prin urmare, slujitorul cred că este mai autentic în existența sa la locul de muncă.
Nu neapărat mai liber, ci mai clar situat în raport cu libertățile sale. Știe exact cât se-ntinde libertatea sa de mișcare, nu e mințit de polologhia aceea care apare pe site-ul corporațiilor la secțiunea misiune / valori.
E mult mai clar când ți se vorbește simplu cu “bă, asta ai de făcut” decât când ți se spun tot felul de vrăjeli în limbajul de lemn al corporațiilor.
Atenție, nu spun că e mai frumos sau mai bine, ci mai clar.
De altfel, slujitorul este chiar mai umanizat când vine vorba de detalii aparent mărunte și lipsite de importanță.
De exemplu, slujitorul n-are badge de acela de acces, mai degrabă e genul care bate la ușă ca să-i deschidă un alt slujitor capabil să-l ia la mișto pe diverse teme. Deci nu-i deschide un sistem automat de pătrundere în incintă programat să nu-i lezeze în vreun fel sentimentele decât dacă-și uită cartela acasă.
În fine, metaforic vorbind, slujitorul nici măcar nu pleacă spre casă la finalul programului, rămâne agățat de îndatoririle sale și doarme în camera de lângă cămară ca să poată să iasă noaptea și să umble la borcanul cu miere. Face parte din înțelegerea nescrisă cu stăpânul - te slujesc, dar te și jefuiesc mărunt dacă se poate.
Metaforic, repet.
Pe când angajatul onorabil al unei corporații se știe că termină programul la oră fixă și merge acasă eliberat de îndatoriri, gânduri negre induse de evaluările HR, oftici legate de cât de bou e șeful său etc.
Doarme acasă în patul său și dacă prin absurd se trezește noaptea, merge la frigider fără să calce tiptil, știind exact ce va găsi pe rafturi. Are parte de predictibilitate în viața sa, cum ar spune Andrei Nicolescu într-un moment de reverie.
Din nou metaforic vorbind.
Pe de altă parte, probabil că pe unii îi deranjează faptul că sintagma "slujitor" implică un soi de umilință a celui care slujește.
Chiar nu mă pricep la chestii atât de fine.
Dar am o teorie - cred că marea problemă cu termenul "slujitor" este că-i lipsit de ambiguitate, spune exact cum stau lucrurile.
Spune adevărul complet.
Și adevărul poate fi neplăcut pentru că ține cont de adevăr, nu de sentimentele oamenilor.
Ca angajat sau coleg, ai un statut mult mai luminos social, dar e un statut bazat complet pe adevăr?
Eu întreb pentru că nu mă pricep, nu pentru că aș vrea să-i fac pe oameni să-și analizeze propria situație și să ajungă la concluzii exagerat-dramatice din categoria “Frate, sub toate straturile de sintagme onorabile pe care le aud din gurile corporației, de fapt eu sunt un sclav?!”.
PS: unii vor crede că am scris acest text pentru că sunt un slujitor din presă al lui Becali.
Fals.
Sunt un mic negustor care vinde o marfă rară în împachetarea mea, dar pe o piață dominată de monștri ai comerțului precum Horia Ivanovici.
Marele meu atu este că nu fac înțelegeri anticoncurențiale și îmi slujesc cu dedicare doar propriile interese și plăceri.
Asta deși frumos este să spui că-ți slujești publicul, nu?