Pariurile nu sunt cancerul presei sportive, ci doar un banal diabet

Din când în când, apare câte cineva care spune că industria pariurilor reprezintă un cancer pentru fotbal.

Ceea ce sună bine pentru fanii echipelor dezamăgiți de rezultate sau păcăliți cu rezultate.

Sună atât de bine încât oricine dezvoltă ușor apoi tot felul de scenarii din categoria balivernelor:

"Farul a pierdut cu Rapid acum ca mulțumire pentru acel 7-2 din finalul sezonului trecut. când s-a jucat și la pariuri, n-a fost doar blat ca să lovească FCSB".

În fine, întrebarea mea este dacă aceeași industrie stă la baza unei neobișnuite atrofieri a jurnalismului sportiv.

Și-n spiritul titrărilor bombastice, am folosit sintagma "cancer".

Dar de unde până unde?

În mare, e de la omniprezența marilor jucători din industria pariurilor peste tot în lumea fotbalului nostru și nu numai.

Și de la contractele pe care analiștii le au cu casele de pariuri.

Și de la volumul uriaș de bani pe care industria le varsă legal în conturile societăților care activează în lumea presei - ziare, reviste, site-uri, televiziuni etc.

Care bani par însă să cumpere mai mult decât spațiu de reclamă în spațiul de reclamă.

Par să cumpere chiar spațiu de reclamă și-n spațiul editorial.

Ai observat cât de gingaș jurnalistic titrează Gazeta deja reflex “Echipele probabile la Rapid - Dinamo și cele mai tari cote?”.

Hehehe…

Acele “cele mai tari cote” nu apar întâmplător.

Cum nici numele caselor de pariuri selectate ca să ofere cotele nu sunt alese-n orb.

Cum nici marcarea ca publicitate nu e posibilă, că e un articol mereu informativ.

Bla-bla…

Nimeni în afară de mine nu zice nici pâs legat de denumirea aberant - comică "Superliga" pentru Liga 1

Cei care mă citesc de multă vreme sau care m-au urmărit în emisiuni știu că sunt singurul ziarist care spune iar și iar această idee: raportat la nivelul de finanțare, avem un fotbal bun.

Chiar și când ne bat unii mai prost finanțați decât noi, acest aspect se clatină, dar totuși rămâne în picioare.

Când avem și ceva rezultate în cupele europene datorită CFR-ului sau FCSB, mă entuziasmez și spun că avem chiar un fotbal foarte bun raportat la finanțarea sa.

Când ne facem de râs, folosesc sintagma "fotbal decent".

Dar idee rămâne.

Și o spun de multă vreme, nu după ce diverse televiziuni de sport au cerut direct sau indirect analiștilor să îndulcească un pic tonul când vorbesc despre calitatea Ligii 1.

Hehehe, da, au făcut-o.

Și-i înțeleg de ce au făcut-o.

Cică s-ar fi întâmplat asta după ce șefii acelor televiziuni au constat că plătesc niște oameni care orice s-ar întâmpla, se arată dezgustați de produsul pe care-l comentează.

Acum, nu știu dacă respectivii au spus "da, să trăiți!" și și-au schimbat tonul sau doar au îndulcit comentariile.

Nu mă interesează.

Știu doar că eu n-aș fi avut de ce să fac asta.

Pentru că deja am preferat să-mi dau silința să fiu obiectiv și să mă uit la meciurile despre care ulterior vorbesc. Ceea ce sunt convins că fac și mulți dintre colegii mei.

Dar nu cred că o fac toți.

Așa am uneori impresia când îi văd pe unii că folosesc pentru analiza jocurilor exact cuvintele pe care le-ar folosi cineva care nu a văzut meciul, ci doar scorul.

În fine, de ce-ți spun toate aceste amănunte despre cât de glorios apăr eu fotbalul din Liga 1?

Pentru că-n momentul în care Superbet a semnat contractul cu LPF și a determinat apariția numelui Superliga pentru Liga 1, eu am considerat comică această denumire.

Deci eu, singurul ziarist care insistă că-n mare avem un fotbal măcar decent dacă nu bun de-a dreptul raportat la nivelul de finanțare am considerat această gonflare de nume ca fiind comică.

Că e prea mult pentru un campionat precum al nostru.

Iar toți ziariștii care se declarau chiar dezgustați pe alocuri de campionatul nostru n-au zis nici pâs.

Exagerez, au zis ceva.

Au zis cu elan "Superliga".

Atenție, nu e absolut nimic incorect în a folosi numele oficial al competiției.

Chiar dacă e o denumire de marketing.

Dar să nu ai niciun comentariu, cât de mic legat de comicul situației mi se pare amuzant.

Și nu doar amuzant, ci și curios de-a dreptul

De ce nimeni altcineva n-a avut nimic de spus despre denumirea Superliga?

Știu, unii vor sări și se vor gândi la cei care au contracte cu Superbet:

"Păi, cum să zică dacă iau bani de acolo?".

Da, pare logic.

Totuși, toți luăm bani și de acolo.

Unii direct, prin contracte individuale, alții indirect prin faptul că televiziunile încasează bani de la Superbet și de la alte case de pariuri în contul diverselor contracte de publicitate / reclamă / imagine / bla-bla.

Mai mult, nu orice subiect care-mi trece mie prin minte, cum ar fi acesta al faptului că Liga 1 este denumită exagerat de pompos Superliga în contul unei mișcări de marketing, trebuie să treacă prin mintea tuturor celor analizează meciuri, scriu editoriale etc.

Dar măcar încă vreo 3-4 dacă o spuneau public, parcă era altceva.

Că e-n spiritul meseriei să faci exact asta: să remarci aberațiile chiar dacă-s avantajoase în ansamblul lor inclusiv pentru tine.

Dar n-au spus.

De ce n-au spus?

N-au spus nimic din tot felul de motive.

Unii pentru că nu s-au gândit.

Pur și simplu, s-au amuzat probabil în sinea lor și au trecut mai departe la chestiunile cu adevărat importante ale fotbalului nostru - va angaja Becali antrenor sau se va sacrifica el în continuare?

Iar alții pentru că s-au adaptat probabil mai bine unei realității prin care a trecut presa românească din 2008 încoace: nu vorbești împotriva unei surse de finanțare.

Sau, ca să fiu mai exact, nu vorbești lucruri care ar putea să-i pară sursei de finanțare ca un atac asupra sa.

Da, în astfel de situații, apare des un soi de prevenție în idei și vorbe.

“Dacă se supără ăia de la Superbet?”

Știu, e penibil.

A spune că Superliga e o denumire comică pentru Liga 1 nu este un atac la Superbet decât dacă cei de acolo sunt rupți de realitate.

Ceea ce se poate întâmpla când vine vorba de zona activismului social sau al diverșilor care se smiorcăie toată ziua c-au fost ofensați de orice mișcă, nu într-o industrie atât de concretă în ceea ce privește banii precum cea a jocurilor de noroc.

Apropo, mai ții minte când statul a dat bani presei în timpul pandemiei chipurile pentru o campanie de comunicare, dar în realitate și-a cumpărat amabilitatea multor redacții?

Dacă nu mai ții minte, îți reamintesc eu.

Sigur, Gazeta Sporturilor, de altfel clientul meu preferat când vine vorba de ironii justificate sau ironii exagerate, a respins această pomană.

De ce?

Pentru că e printre puținele instituții de presă din România care are genul respectiv de atitudine față de încercările de cumpărare ale actului jurnalistic cu bani publici.

Dar Gazeta și alți câțiva au reprezentat excepții.

( De fapt, au încasat bani în acea campanie de comunicare și ajutorare )

Iar când o industrie întreagă ia bani de la stat "să comunice", nu ai cum să-ți păstrezi încrederea în respectivii încasatori.

Așa se poate ajunge foarte ușor la credințe de genul "ziariștii nu ar trebui să vorbească aiurea despre cei care-i plătesc patronul sau despre cei care au contracte cu societatea care deține ziarul / site-ul / televiziunea.

A, stai...

Vorba asta e veche, doar că nu era cu ziariști.

De fapt, ziariștii sunt cei care, cum simplu spunea Tolontan în zorii angajării mele la ProSport, "nu amestecă editorialul cu marketingul".

Deci cei care sunt preocupați ca patronul sau societatea să nu sufere ca urmare a acțiunilor lor sunt oamenii de marketing, nu oamenii de editorial.

Tocmai am spus că unii ziariști au amestecat editorialul cu marketingul?

Sigur că asta am spus.

"Da, sigur, Beldie vorbește pentru că el n-are contract cu Superbet"

Da, e adevărat.

Adică n-am contract cu Superbet.

Și n-am contract cu nicio casă de pariuri.

Și nu doar că n-am, nici n-am primit vreo ofertă de acest gen.

Singurul contract care mi-ar fi adus bani din această perspectivă ar fi fost participarea ca invitat la o "emisiune de pariuri", dar invitația nu era la cererea casei de pariuri care sponsoriza emisiunea, ci era ideea unuia dintre cei care o moderau.

Oricum, am refuzat.

Nu pentru că aveam vreo problemă de imagine sau alte prostii de genul acesta. Am refuzat în primul rând pentru că emisiunea respectivă era programată la ore târzii și îmi place mai mult programul meu obișnuit pentru acel interval orar din zi.

Iar în al doilea rând, n-am mai jucat la pariuri de mai bine de 20 ani, de când exista Astra Sport Bets și un bilet costa 22.000 Lei.

Deci de dinainte de denominarea leului.

Și atunci, am jucat de două ori.

O dată am pierdut, iar o dată am câștigat pariind pe o victorie improbabilă a celor de la Glasgow Rangers în derby-ul cu Celtic.

În rest, nimic.

Plus că nici n-aș fi avut ce să ofer în plus față de ceea ce produc deja.

Aceleași texte, aceleași idei, aceeași atitudine față de tot și de toate, inclusiv față de industria pariurilor.

Ce cred despre industria pariurilor

Pe de o parte, am avut ocazia să văd efectele acestei industrii în viața oamenilor care dezvoltă o relație psihologică toxică în ceea ce privește pariatul. Oameni care-și nenorocesc propria viață, dar și viața celor apropiați lor.

Și știu că, treptat, statul va strânge șurubul și-n jurul acestei industrii nu în interesul cetățenilor, așa cum va clama, ci-n interesul propriei întrețineri.

Ce-nseamnă asta?

Că vor lua și mai mulți bani de la industrie până când, din cauza unei orientări politice radicale de la un anume moment, vor încerca să scoată total în afara legii pariurile sau le vor îngrămădi de-o asemenea manieră că industria va deveni un plătitor de tribut fără nicio independență.

Le plâng de milă?

Nu lor.

Urăsc de-o manieră de tip Ayn Rand intervențiile statului în chestiunile pieței, indiferent de piață.

Prin urmare, deși n-am vreo simpatie pentru industria fără de care chipurile fotbalul ar dispărea și presa ar muri de foame, știu că anii lor de glorie sunt exact aceștia.

Va urma cu pași mari o formă de naționalizare mascată a industriei.

Sau chiar pe față.

În fine, suficient despre mine și despre credințele mele.

Este industria pariurilor un cancer pentru presa sportivă?

Nu este.

Atunci când Gazeta titrează “Echipele probabile și cele mai tari cote”, industria pariurilor este ca un fast food vizitat de un tulburat metabolic.

Astfel, banii din industria pariurilor care ajung în presa sportivă sunt ca zahărul care îngrașă unii ziariști și-i face să aibă o energie diabetică când vine vorba de interesele acestei industrii.

Atâta tot.